Săptămâna asta am scris într-un articol destul de lung, dar de folos – sper eu – despre ce este atașamentul, stilurile de atașament, cum se poate forma acesta, cât este de stabil, cum se măsoară și m-am oprit la cum ne influențează acesta la vârsta adultă. Astăzi aș vrea să abordez acest subiect, mai pe larg, mai amânunțit, deoarece chiar cred că odată conștientizând putem să schimbăm multe – dacă altceva nu, măcar punctul nostru de vedere despre atașament.
Trebuie să recunosc că m-am apucat și m-am lăsat de câteva ori până s-a ”născut” acest articol, deoarece am simțit că ba nu spun destul, ba spun prea mult și totuși nimic… Cred că este o temă și un subiect foarte important și merită să știm cum anume ne poate influența atașamentul viața de zi cu zi, să-i acordăm atenția cuvenită pentru că este extrem de importantă și ne-ar ajuta să ne înțelegem unele gânduri și comportamente. În fine, am scris-o așa cum am crezut eu că e bine, să cuprindă multe informații din literatura de specialitate, dar să fie și pe înțelesul tutror, să nu fie prea lung, dar îndeajuns de lung să cuprindă tot ce am considerat eu important și valoros.
Pe baza literaturii de specialitate se presupune că ataşamentul determină dezvoltarea modelelor de atașament în domeniul cognitiv-afectiv (sfera emoţională şi cea afectivă), motivația și percepția de sine (cum ne vedem pe noi înșine). Acest model se formează în copilărie şi practic va influenţa relaţiile interpersonale la vârsta adultă.
John Bowlby spune că “parentajul reuşit este esenţial pentru sănătatea mentală a generaţiei viitoare”. Aşadar de-a lungul anilor studiile au evidenţiat rolul şi importanţa dezvoltării unei relaţii de ataşament cu mama (sau cu îngrijitorul primar) la vârsta timpurie ca urmare a unei dezvoltări fizice şi psihice sănătoase. Copilăria şi adolescenţa sunt perioade în care individul defapt învaţă să se adapteze (biologic, social, cultural etc.) la mediul în care adultul urmează să trăiască şi să îşi petreacă restul vieţii.
Franz Ruppert spune că „toate sentimentele umane de bază, esenţiale îşi au originea în ataşament: frica, dragostea, furia, tristeţea, vina, ruşinea”, iar după părerea lui Bowlby „experienţele adverse din copilărie au efecte de cel puţin două feluri: în primul rând, ele fac individul să fie mai vulnerabil faţă de experienţe adverse ulterioare. În al doilea rând, ele determină o probabilitate mai ridicată ca individul să întâmpine şi mai multe astfel de experienţe. Să luăm un exemplu, să presupunem că în copilărie am fost abuzați fizic, părinții ne băteau de rupreau lingura de lemn pe noi. Ce s-a întâmplat cu noi? Pă,i printre muuulte altele am învățat că așa se rezolvă conflictele, așa ne arătăm că ceva nu ne place, că nu suntem de acord, așa că cel mai probabil și noi ne vom comporta astfel, ne vom bizui mai mult pe puterea mușchilor decât pe alte moduri asertive de a rezolva conflictele, astfel este evident că vom fi predispuși mai mult la astfel de situații, pentru că inconștient ne vom implica în situații în care abuzul fizic și agresivitatea este prezentă.
Înainte de a merge mai desparte, aș vrea să vă mai scriu odată cele 4 stiluri de atașament să ne readucem aminte despre ce vorbim mai exact. Așadar, în primul rând avem (1) atașamenul securizant sau sigur, cel mai benefic și cel mai sănătos, apoi avem (2) atașamentul evitant, (3) cel ambivalent și în final cel (4) dezorganizat.
De-a lungul aniilor mai multe studii au evidenţiat rolul ataşamentului în formarea unor tulburări psihologice. Aceste stiluri de ataşament dezadaptative pot contribui la formarea unor comportamente dezadaptative sau chiar la psihopatologie. Spuneam în articolul precedent că din punctul de vedere al dezvoltării optime şi sănătoase desigur că stilul de ataşament sigur este cel mai benefic, însă din punct de vedere evoluţionist atât stilul de ataşament sigur cât şi cel nesigur sau anxios este adaptativ, deoarece serveşte supravieţuirea.
Un studiu recent din 2017 arată că cei care au un stil de ataşament anxios şi evitant sunt mai predispuși să manifeste semne și simptome de anxietate, pentru că aceste stiluri de atașament promovează dereglarea emoţională şi îngreunează reglarea emoţiilor.
Experţii din domeniu spun că stilul de ataşament nesigur nu duce neapărat la dezvoltarea psihopatologiei, dar dezactivarea sau hiperactivarea cronică a strategiilor de coping utilizate pot creşte riscul de a dezvolta tulburare psihologică.
Adică mai simplu spus pe înțelesul tuturor, în copilărie din interacțiunile noastre cu persoana care ne îngrijește – de cele mai multe ori este mama- ne formăm niște așteptări, credințe despre noi și despre cei din jur, învățăm să intercționăm și ne formăm un șablon, să spunem, și pe parcursul vieții noastre ne vom ghida după acesta. Fiecare dintre noi întâmpinăm la un moment dat în viață stres, dificultate sau momente mai puțin plăcute. Fiecare dintre noi încercăm să facem față acestor emoții și să mergem mai departe în mod diferit folosind mecanisme de coping. Aceste mecanisme de coping (conștiente sau mai puțin conștiente) sunt folosite pentru a evita, diminua sau remedia pe cât posibil impactul negativ pe care o situație cu care ne confruntă îl are asupra stării noastre de confort psihic şi fizic. Unii de exemplu fumează o țigară după o zi grea, alții beau un pahar de vin, alții merg la sala sau la activități sportive să-și consume energia, unii își găsesc alinarea în arte, în poezie, dans, unii plâng, unii nu spun nimic despre nimic ce-i deranjează, se prefac că totul este în regulă, când alții sună mama sau prietena sau pe cineva foarte apropiat și își verse sufletul și oful. Aceste mecanisme de coping pot fi adaptative sau dezadaptative. Pe scurt un mecanism de coping adaptativ este unul sănătos din punct de vedere fizic și psihic, și are capacitatea să reducă stresul în timp util, pe când un mecanism de coping dezadaptativ este nesănătos fizic sau/și psihic și nu reduce stresul în timp destul de scurt și de cele mai multe ori implică consecințe neplăcute și/sau grave.
Oricum ar fii și oricum am proceda, mecanismul de coping ales are legătură cu ce stil de atașament avem, ce am învățat încă de copii mici de la mama. Unii dintre noi știm și ne-am dat seama de acest lucru, alții dintre noi negăm vehement și spunem că nu e adevărat. Vreau să vă spun că este în regulă – orice ați face, orice v-ați gândi și orice mecanism de coping ați folosi să vă reglați emoțiile, suntem oameni, suntem ființe sociale și am învățat foarte multe lucruri din copilărie, le-am internalizat și le-am crezut fără să punem întrebări, fără să ne gândim dacă este benefic sau nu. Dar acum, avem informațiile necesare, suntem destul de în vârstă să avem discernământul să decidem dacă este funcțional și valoros să-l păstrăm sau mai bine îl transformăm în altceva.
Acum să vedem ce mai zic specialiștii despre atașament și tulburările psihologice asociate.
Experții din domeniu mai spun că există o legătură între insecuritatea în ataşament şi anxietatea socială, conform căreia un indvivid cu cât este mai nesigur şi are tendinţa de a avea un stil de ataşament nesigur cu atât creşte riscul să dezvolte sau să manifeste simptome de anxietate socială.
Stilul de ataşament nesigur poate fii un potenţial factor în dezvoltarea depresiei.
Tulburările de personalitate sunt cele mai frecvent luate în discuţii, în al căror istoric de dezvoltare se discută de eventualele tulburări de ataşament (mai exact vulnerabilitatea şi strategiile de coping neadaptative). Cele mai frecvente tulburări de personalitate sunt: (1) tulburarea de personalitate borderline, (2) histrionic, (3) narcisist, (4) dependent şi (5) obsesiv-compulsiv.
Lângă tulburările de personalitate, depresie şi anxietate, studiile arată că stilul de ataşament este în strânsă legătură cu consumul şi abuzul de alcool, droguri, acestea practic fiind comportamente de coping dezadaptative folosite de individ de cele mai multe ori cu un stil de ataşament nesigur, anxios sau evitant pentru a face faţă activităilor cotidine sau evenimentelor stresante din viaţă de zi cu zi – mecanisme de coping despre care am vorbit mai sus… Pe lângă consumul de sustanțe, stilurile de atașament au o legătură destul de puternică cu comportamentul agresiv.
Stilurile de atașament dezadaptative sunt în strânsă legătură cu lipsa motivației interne, cu stima de sine scăzută, tulburări alimentare, și evident au o putere enormă de a modela relațiile romantice. În fine, aș vrea să menționez că stilurile de atașament ”se moștenesc” de la părinți la copil într-o oarecare măsură (este un capitol foarte interesant și bogat), așa că putem afirma că sunt atât de puternice și importante încât au puterea de a ne influența de-a lungul mai multor generații.
Adevărul este că dacă căutăm meticulos găsim foarte multe studii despre felul în care ne influențează stilurile de atașament, eu în acest articol am încercat să fac referire doar la câteva, poate la cele mai comune și cunoscute. Cu toate astea, sper că v-a oferit informații utile și folositoare. 🙂
Cum ne influențează stilurile de atașament viața?
