Azi vreau să vă scriu despre o temă sensibilă, dar care trebuie abordată într-o manieră blândă, dar în același timp fermă: body shaming-ul.
Probabil că de-a lungul vieții noastre fiecare dintre noi ne-am întâlnit cu remarci și critici în legătură cu felul nostru de a arăta, adică aspectul nostru fizic.
Îmi aduc aminte, în timpul sarcinii mă îngrășaserăm vreo 20 de kg pe care nu am reușit să le dau jos odată cu nașterea, mi-a luat aproape doi ani până am revenit la greutatea mea pe care am avut-o înainte de sarcină. Păi ce să zic, a fost ceva efort depus până am reușit să slăbesc, și unii îmi aduceau aminte că-s plinuță cu comentariile de genul “Nu crezi că trebuie să slăbești? Acum nu mai ai scuze că nu mai ești gravidă.” sau “Pune-te pe mișcare să dai jos kg extra.” Nu era nevoie de astfel de remarci și comentarii, căci știam și eu câte kg am în plus, aveam și eu cântar și o foloseam des.
După ce am slăbit au început comentariile de genul “Doamne ferește ce slabă ești, fată!”, “Să nu mai slăbești că vei fii urâtă!” “Vai ce slabă ești!”
Într-un final apoteotic am reușit să dau jos kg extra, dar cumva remarcile și comentariile astea mi-au rămas întipărite în minte și am observat inevitabil că se întâmplă la multe lume, nu doar mie acest fenomen, pe nume body shaming (la care nu-i știu exact traducerea în lb.romanână, deoarece tot așa l-am întâlnit și așa și este folosit, dar înseamnă cumva tradus a face rușine de corpul cuiva/al tău).
Ce este de fapt body shaming-ul? Pe foarte scurt este criticarea sau blamarea altei persoane pentru aspectul său fizic sau pentru orice altă trăsătură fizică. Adică vorbim despre body shamin dacă ne batem joc, criticăm, jenăm, umilim, ofensăm pe cineva pentru că are dizabilități vizibile (de exemplu diferite boli în urma cărora aspectul fizic este afectat); deformarea sau transformarea corpului postpartum în timpul sarcinii; modificările odată cu vârsta (de exemplu, riduri, păr cărunt, chelie la bărbați); pilozități accentuate; ochelari; mărimea și fermitatea anumitor părți ale corpului (de exemplu sân, abdomen, coapsă); cantitatea de mușchi (de exemplu, prea puțin sau prea mult).
În tările occidentale cea mai comună formă de body shaming este fat shaming, care înseamnă umilirea persoanelor supraponderale (presupuse sau reale). Prin urmare, obezitatea este foarte stigmatizată, ceea ce este interesant deoarece kg în plus simbolizau bogăția, sănătatea și fertilitatea până la începutul anilor 1900. Însă multe se pot schimba într-un secol, mai ales datorită mass mediei, care a avut puterea din păcate de a (de)forma corpul femeilor și imaginea despre felul în care trebuie să arate acesta. Nu aș dori să intru mai în detaliu, sunt sute de studii care demonstrează că este o legătură strânsă între imaginea corporală (body image), tulburările alimentare, depresia și anxietatea.
Să revenim deci la body shaming.
Body shaming se manifestă în mai multe moduri:
1) Criticarea propriului aspect, printr-o judecată sau o comparație cu o altă persoană. (Adică: „Sunt atât de urâtă în comparație cu ea.„ sau „Uită-te cât de mici sunt sânii mei.”)
2) Criticarea apariției altcuiva în fața mai multor persoane (de exemplu: „Cine are asemenea picioare să nu poarte fustă deloc.”)
3) Criticarea aspectului altuia fără știrea lui – adică bârfirea (de exemplu: „Ai văzut cum îi stau Anei cu ochelarii aceia? Zici că-s fund de borcan.” Vai, la cât de grasă e Elena ar trebui să mănânce doar iaurt vreo trei luni!” etc.)

Consecințele body shamingului sunt foarte importante deoarece sunt în strânsă legătură cu imagina de sine și implicit cu stima de sine. Aici vreau să mă opresc preț de o paranteză și să vă menționez că este o diferență între imaginea și stima de sine, pe care Deepak Chopra o clarifică foarte simplu: „Nu confunda imaginea ta cu Sinele tău – imaginea de sine este ceea ce alții cred despre tine, iar Sinele tău (stima) este ceea ce crezi despre tine.”
De ce este important să diferențiem stima de sine de imaginea de sine când vine vorba de body shaming? Simplu, pentru că fiind victima body shamingului putem avea o imagine de sine crescută, dar în același timp o stimă de sine scăzută, care – evident – din punct de vedere psihologic nu este deloc sănătos și benefic.
O altă consecință gravă pe lângă stima de sine scăzută poate fi depresia, anxietatea, abuzul de anumite substanțe precum alcoolul, drogurile etc., tulburările alimentare (de exemplu anorexie sau bulimie).
Felul în care arătăm, cum este aspectul nostru fizic în puțină măsură depinde de noi – și aici mă refer la acele caracteristici și trăsături cu care ne-am născut, pe care le-am moștenit (forma corpului, înălțimea, mărimea unor părți ale corpului, tenul, chiar și greutatea) și nu prea avem ce face să le schimbăm fără a interveni într-o manieră invazivă și drastică (chirurgiile plastice, procedurile cosmetice etc.). În alte cazuri – cum e îmbrăcămintea, încălțămintea și accesoriile alese -, gusturile sunt alegeri personale care depind de o grămadă de factori externi (de exemplu moda, sursa financiară -> mi-aș lua alți ochelari de vedere dar nu îmi permit etc.) și interni (ce preferințe am, care este scopul, de ce port ceea ce port, ce gânduri, convingeri, emoții am despre ce aleg să folosesc/port -> refuz să port blană naturală, piele deoarece nu sunt de acord cu uciderea animalelor etc.).
Judecarea și criticarea altei persoane pentru felul în care arată este dovadă de lipsă de respect, de empatie, de acceptare, dovedind o gândire rigidă, plină de judecăți. Niciodată nimeni nu va fi perfect, nici eu, nici tu, iar când vom înțelege asta, vom înceta să mai judecăm și să ne forțăm punctele de vedere și convingerile pe alții.
Până atunci, vă încurajez să zâmbiți când vă vine să faceți o remarcă cuiva despre aspectul său fizic, și veți vedea că timpul și repetiția sunt maeștrii: la un moment dat doar veți zâmbi fără a mai observa cum arată acea persoană.
Vă îndemn să descurajați body shamingul începând să rugați persoana să se oprească atrăgându-i atenția că nu e bine și sănătos ce face.
Vreau să știți că sunteți minunați, magici, unici și autentici exact în felul în care sunteți.